Eu

Fotografia mea

I'm weird ...that's what people say... I just think they are.

miercuri, 2 mai 2012

Cu si despre relocalizare

In ultimii doi ani am depasit o noua limita a existentei mele de muritor. M-am mutat in strainatate in incercarea de a cunoaste culturi, oameni si obiceiuri noi. Ei, am ajuns sa ma cunosc pe mine de fapt si mi-am dat seama cat de putine lucruri cunosteam despre acest domeniu de fapt.
Cum toata lumea pleaca spre Occident, viseaza Europe, capsuni sau turnuri inclinate, eu m-am deci sa imi iau bocceluta in spate si sa pornesc spre Orient. Nu am ales o tara prea indepartata de noi, am ales Turcia.
Decizia de a pleca a fost luata extrem de sanatos, de la o ora la alta, facandu-mi bagajul la repezeala si zicand cate un buh bye colegilor de apartament. 24 de ore mai tarziu eram in Istanbul beata de adrenalita si dornica sa o iau de la 0. Inca nu imi pot da seama daca a fost alegerea potrivita pentru mine dar cert este ca nu regret extrem de mult...e doar o urma acolo....pana la urma are si ea rostul ei.
Revenind la relocalizari, cred ca le pot asocia cu bolile psihice; de ce? simplu, treci prin exact aceleasi faze de "tratamente".
Step 1"
- entuziasm. ca si cu drogurile, te bucuri pe moment si te umplu de o fericire falsa de care ajungi sa cam devi dependent si o dai mai departe cu consumul pana cand...
- reality check: ajungi sa constientizezi faptul ca in momentul in care nu ti-ai luat "drogul" sunt sclipiri de realitate absurda in care tot ce e negativ si aiurea este mai mult decat sesizabil, incep sa te irite. si vorbesc aici de limba, comportamente umane, muzica, temperaturi tropicale (pentru o persoana crescuta prin munti), marea care iti da mereu senzatia de vacanta cand mergi la lucru, etc...si treci in faza....
- ura - in mare parte pentru tot. pentru mediu, pentru oameni pentru tine. de ce ai facut greseala si de ce esti prea slab sa dai inapoi (depinde de orgoliul fiecaruia, unii oameni ca mine nu pot realiza ca un pas inapoi nu inseamna apocalipsa). si ajungi sa spargi pahare si farfurii si sa treci in pasul....
- frica- ei acum sa iesi din casa nu iti mai vine. te inconjoara tot ce te sperie si cel mai mare cosmar al tau e sa te abordeze cineva in strada sa te intrebe cat e ceasul pe o limba pe care ai ales in faza de ura sa o blochezi din sistemul tau. chiar daca esti capabil sa raspunzi unei astfel de intrebari, nu iti ies cuvintele si iti vine sa fugi mancand pamantul. aici intervine...
- depresia. acum ai ajuns sa te blochezi in casa, sa iti dai seama ca nu mai esti in stare sa faci nimic si ca tot universul tau e distrus. chiar daca ai ajuns sa cunosti anumite persoane pe aici, nu le poti accepta in lumea ta si privesti totul ca un strain permanent, ajungi sa devi omul ermetic (a se discuta intr-un alt post).
- faza de negare e strans legata de depresie. oricat ti-ar zice toata lumea ca o sa fie bine, nu crezi. tie deja ti-a picat lumea si pare ca nimic nu te mai poate ridica. dar aici ajungi oarecum sa depasesti acea depresie care te tintuieste in pat si ajungi sa suni un numar la intamplare din telefonul nou achizitionat...
- acceptarea persoanelor din jurul tau presupune asocierea cu alti straini care fie au trecut fie trec prin fazele tale si par ca te inteleg. oricum nativii sunt out of the question total, refuzul de a interactiona cu barbarii e urias....si apoi
- getting over yourself. iti dai seama ca incep sa rasara sentimente rasiste in sufletul tau initial hipiot si iti dai seama ca undeva pe drum te-ai pierdut si ceva nu mai merge...trebuie sa te regasesti cumva si ajungi in
- automodelare....ajungi sa iti schimbi obiceiurile si sa iti gasesti altele noi, in conformitate cu posibilitatile oferite de mediul inconjurator, lucruri care te definesc...sau iti iei animale de companie :)
- o noua viata....in care ajungi sa iti dai seama de pasii prin care ai trecut si ce s-a intamplat in tot acest timp, de unde ai plecat si unde ai ajuns. iti dai seama daca esti tu sau altcineva si ajungi sa iti croiesti un alt tip de fericire in care sa te simti confortabil. zona ta de comfort e patul dar iti face mare placere sa il parasesti ca sa iesi cu prietenii noi si sa faci lucruri noi pe care nu ai apucat sa le faci in "sanul patriei".

Si la final imi ramane o singura intrebare....suntem oare cu totii constienti cate poveri putem duce de fapt? e un fapt bine stiut ca atunci cand urci un munte, cand te lasa genunchii si tusesti sec si ramai fara aer strigand "nu mai pot", corpul tau de fapt mai duce inca odata pe cat a dus pana atunci.....Cate limite sunteti dispusi sa impingeti?

Niciun comentariu: