luni, 22 februarie 2010

Gandurile unui om obosit

Nu am dormit azi noapte si dupa 3 cafele si un seminar la facultate, mi-am indeplinit cerintele de socializare necesare oricarei fiinte ce se vrea a se considera umane...nu ca as fi de pe alta planeta. Uneori ma simt asa, mai ales cand merg in autobuz...oamenii ce se inghesuie pe acolo parca nu mai au niciun sens, se arunca toti de-a valma si isi dau coate sa ajunga la tronuri. Acolo oamenii nu mai sunt oameni, devin animale...in fine, asta e alt subiect pentru alta data. Frustrarile pe mai incolo.
Deci, dupa trei cafele si ideea de a-mi gasi naibii ceva de facut in viata asta, ceva ce sa ma atraga si pe mine, sa ma faca sa ma detasez de gandurile mele de toate zilele si sa ma relaxeze, am ajuns la concluzia ca sunt doar foarte obosita. Nimeni nu cred ca ma place atunci cand oboseala incepe sa isi faca simtita prezenta. oricum, ceva ce ma intriga si mai tare este inhibitia pe care o au unii oameni, unii fata de altii, dar culmea ca sunt oamenii apropiati....adica...a-ti fi rusine sa vorbesti la un microfon....de fata cu persoana cu care stai in camera, cu care iti imparti totul, persoana pe care o iubesti...mi se pare de-a dreptul fascinant...mi-ar place sa fac totusi cercetari in anumite domenii...mi-ar place sa nu fiu nevoita sa invat chestii aiurea si sa le stiu de la sine, de exemplu programe de editat poze, e nasol sa le inveti, nu? Eu prefer the easy way out, prefer sa ma nasc cunoscatoare de tot... ar fi cel mai bun lucru, societatea ar avea foarte mult de castigat, nu ar mai investi nimeni in invatamant si banii s-ar duce la copiii din Africa muritori de foame, sau la aurolaci sau de ce nu ...oriunde...oricum.....hmmm....am citit odata o poveste mijto in legatura cu aurolacii care ne populeaza canalele...nu cele de la televizor, ei cica au perspectiva, ci chiar cei care dorm cu capul pe cainii morti din Bucuresti, capitala noastra ilustra, care duhneste efectiv a cultura...cu miros de prenandez si noroi inchegat...de la Rusi vine ploaia...
Povesti cu zane si flori aruncate pe o podea jegoasa, unde zanele sunt de fapt prostituate cu 3 copiii acasa pe care nu si-i permit sa ii creasca, pe care i-au facut accidental la varsta de 14 ani, cand au avut primul gang bang cu ocazia zilei de nastere. Da, tripleti, nu are sens, mooooovin' on....
Florile....florile sunt flori, sunt frumoase si ne imbogatesc viata, ne arata ca viata exista si intr-o chestie care nu misca, nu respira, nu are sange sau suflet....asta pentru amatorii de lucruri inutile verzi sau multicolore....mie nu imi plac. Le vars pe podea, le ard cu sange rece si totusi nu ma simt deloc o criminala. ele nu sunt lipsite de ajutor, noi le-am luat privilegiul de a creste in voie, le-am inchis intr-o colivie stupida si le plangem acum de mila...se descurcau ele si singure in mediul lor natural, avand soarele si ploaia si poate o campie intinsa unde sa pralavageasca cu toate rubedeniile lor, pentru cata vreme or vrea. Ce tristi suntem....ce groaznic.
Podeaua nu e nimic altceva decat pamantul de sub picioarele noastre pe care il creem noi din noroiul prin care am trecut in aceasta viata....ma ascund sub pietre acum.

Nu.....