Eu

Fotografia mea

I'm weird ...that's what people say... I just think they are.

miercuri, 2 mai 2012

Cu si despre relocalizare

In ultimii doi ani am depasit o noua limita a existentei mele de muritor. M-am mutat in strainatate in incercarea de a cunoaste culturi, oameni si obiceiuri noi. Ei, am ajuns sa ma cunosc pe mine de fapt si mi-am dat seama cat de putine lucruri cunosteam despre acest domeniu de fapt.
Cum toata lumea pleaca spre Occident, viseaza Europe, capsuni sau turnuri inclinate, eu m-am deci sa imi iau bocceluta in spate si sa pornesc spre Orient. Nu am ales o tara prea indepartata de noi, am ales Turcia.
Decizia de a pleca a fost luata extrem de sanatos, de la o ora la alta, facandu-mi bagajul la repezeala si zicand cate un buh bye colegilor de apartament. 24 de ore mai tarziu eram in Istanbul beata de adrenalita si dornica sa o iau de la 0. Inca nu imi pot da seama daca a fost alegerea potrivita pentru mine dar cert este ca nu regret extrem de mult...e doar o urma acolo....pana la urma are si ea rostul ei.
Revenind la relocalizari, cred ca le pot asocia cu bolile psihice; de ce? simplu, treci prin exact aceleasi faze de "tratamente".
Step 1"
- entuziasm. ca si cu drogurile, te bucuri pe moment si te umplu de o fericire falsa de care ajungi sa cam devi dependent si o dai mai departe cu consumul pana cand...
- reality check: ajungi sa constientizezi faptul ca in momentul in care nu ti-ai luat "drogul" sunt sclipiri de realitate absurda in care tot ce e negativ si aiurea este mai mult decat sesizabil, incep sa te irite. si vorbesc aici de limba, comportamente umane, muzica, temperaturi tropicale (pentru o persoana crescuta prin munti), marea care iti da mereu senzatia de vacanta cand mergi la lucru, etc...si treci in faza....
- ura - in mare parte pentru tot. pentru mediu, pentru oameni pentru tine. de ce ai facut greseala si de ce esti prea slab sa dai inapoi (depinde de orgoliul fiecaruia, unii oameni ca mine nu pot realiza ca un pas inapoi nu inseamna apocalipsa). si ajungi sa spargi pahare si farfurii si sa treci in pasul....
- frica- ei acum sa iesi din casa nu iti mai vine. te inconjoara tot ce te sperie si cel mai mare cosmar al tau e sa te abordeze cineva in strada sa te intrebe cat e ceasul pe o limba pe care ai ales in faza de ura sa o blochezi din sistemul tau. chiar daca esti capabil sa raspunzi unei astfel de intrebari, nu iti ies cuvintele si iti vine sa fugi mancand pamantul. aici intervine...
- depresia. acum ai ajuns sa te blochezi in casa, sa iti dai seama ca nu mai esti in stare sa faci nimic si ca tot universul tau e distrus. chiar daca ai ajuns sa cunosti anumite persoane pe aici, nu le poti accepta in lumea ta si privesti totul ca un strain permanent, ajungi sa devi omul ermetic (a se discuta intr-un alt post).
- faza de negare e strans legata de depresie. oricat ti-ar zice toata lumea ca o sa fie bine, nu crezi. tie deja ti-a picat lumea si pare ca nimic nu te mai poate ridica. dar aici ajungi oarecum sa depasesti acea depresie care te tintuieste in pat si ajungi sa suni un numar la intamplare din telefonul nou achizitionat...
- acceptarea persoanelor din jurul tau presupune asocierea cu alti straini care fie au trecut fie trec prin fazele tale si par ca te inteleg. oricum nativii sunt out of the question total, refuzul de a interactiona cu barbarii e urias....si apoi
- getting over yourself. iti dai seama ca incep sa rasara sentimente rasiste in sufletul tau initial hipiot si iti dai seama ca undeva pe drum te-ai pierdut si ceva nu mai merge...trebuie sa te regasesti cumva si ajungi in
- automodelare....ajungi sa iti schimbi obiceiurile si sa iti gasesti altele noi, in conformitate cu posibilitatile oferite de mediul inconjurator, lucruri care te definesc...sau iti iei animale de companie :)
- o noua viata....in care ajungi sa iti dai seama de pasii prin care ai trecut si ce s-a intamplat in tot acest timp, de unde ai plecat si unde ai ajuns. iti dai seama daca esti tu sau altcineva si ajungi sa iti croiesti un alt tip de fericire in care sa te simti confortabil. zona ta de comfort e patul dar iti face mare placere sa il parasesti ca sa iesi cu prietenii noi si sa faci lucruri noi pe care nu ai apucat sa le faci in "sanul patriei".

Si la final imi ramane o singura intrebare....suntem oare cu totii constienti cate poveri putem duce de fapt? e un fapt bine stiut ca atunci cand urci un munte, cand te lasa genunchii si tusesti sec si ramai fara aer strigand "nu mai pot", corpul tau de fapt mai duce inca odata pe cat a dus pana atunci.....Cate limite sunteti dispusi sa impingeti?

joi, 20 mai 2010

Meet me...half way

All the world was trembling just at the sight of her smile and eyes, blond hair and read lips, but the only thing that made her feel alive was him. She saw him coming touarts her, and her knees stared skaking, she felt her heart beating so hard that she wanted to throw it into his hand.
He looked at her, and smiled politely. He pus his luggae down and suddenly a tear crumbled on his perfect cheeks, near the lips and on the strong neck. She put her hand to cover the tear. Then she kissed the remaining of the tear. He took her arm into his and kissed it like the first and last time. She kissed his sweet soft lips and he grabed her in his arm, holding her tight, wanted to fell that her last breath was for him, for happiness.

*
I saw all this in front of me and i wanted to think that she was me, and him was you. I saw all this in the train station, the same station i used to wait for you, but then, you always came. I loved your eyes, the fire in them while you were looking at me, i felt it burning...do you know that?
I saw them in my mind when i looked out the window...do you know it;s useless? you are not coming and smiling. I can;t see your eyes...is there any fire in them?
I saw them when i kissed you in my dreams, when i felt like her and you felt like him, when you huged me so hard that i gave you my last breath. I love you, come here...
I saw myself like them now, when i am dreaming of borders and foreign countries, were i'll meet you again, in your real form and real pulse, with your real lips and real love. You love me, i'll come ...

*
Then he pushed her away a bit, so that he could see her from head to toe, to look at her like he never saw her again, to meet her again, enjoy her like a stranger. He took some steps back, letting go of her arm slowly, with the vizible pain in his hazel eyes.
She closed her eyes and two tears dropped on the ground, without a cheeck to catch them, or a hand to cover them. They were just two shadows of my mind.

*
So i just find myself here, smoking this cigarette, even though i know you don;t like me when i do that...but...We love each other, meet me half way...

luni, 15 martie 2010

Boom boom

Asa de tare m-am saturat de blogurile cu chestii profunde, date la sentiment...e aiurea. Oamenii citesc bloguri din diferite motive, dar hai sa recunoastem ca principalul e plictiseala ingrozitoare....nu altceva.
Eu nu sunt funny, nu am fost, never will be, am sarcasm in sange dar plictiseala il mananca...asa ca voi, cei care au ceva funny de zis...MAKE US LAUGH! Stim ca puteti :)go go go...eu intru pe facebook acum sa ma joc ...sau o sa stau pe pat sa ma uit la bec.

luni, 22 februarie 2010

Gandurile unui om obosit

Nu am dormit azi noapte si dupa 3 cafele si un seminar la facultate, mi-am indeplinit cerintele de socializare necesare oricarei fiinte ce se vrea a se considera umane...nu ca as fi de pe alta planeta. Uneori ma simt asa, mai ales cand merg in autobuz...oamenii ce se inghesuie pe acolo parca nu mai au niciun sens, se arunca toti de-a valma si isi dau coate sa ajunga la tronuri. Acolo oamenii nu mai sunt oameni, devin animale...in fine, asta e alt subiect pentru alta data. Frustrarile pe mai incolo.
Deci, dupa trei cafele si ideea de a-mi gasi naibii ceva de facut in viata asta, ceva ce sa ma atraga si pe mine, sa ma faca sa ma detasez de gandurile mele de toate zilele si sa ma relaxeze, am ajuns la concluzia ca sunt doar foarte obosita. Nimeni nu cred ca ma place atunci cand oboseala incepe sa isi faca simtita prezenta. oricum, ceva ce ma intriga si mai tare este inhibitia pe care o au unii oameni, unii fata de altii, dar culmea ca sunt oamenii apropiati....adica...a-ti fi rusine sa vorbesti la un microfon....de fata cu persoana cu care stai in camera, cu care iti imparti totul, persoana pe care o iubesti...mi se pare de-a dreptul fascinant...mi-ar place sa fac totusi cercetari in anumite domenii...mi-ar place sa nu fiu nevoita sa invat chestii aiurea si sa le stiu de la sine, de exemplu programe de editat poze, e nasol sa le inveti, nu? Eu prefer the easy way out, prefer sa ma nasc cunoscatoare de tot... ar fi cel mai bun lucru, societatea ar avea foarte mult de castigat, nu ar mai investi nimeni in invatamant si banii s-ar duce la copiii din Africa muritori de foame, sau la aurolaci sau de ce nu ...oriunde...oricum.....hmmm....am citit odata o poveste mijto in legatura cu aurolacii care ne populeaza canalele...nu cele de la televizor, ei cica au perspectiva, ci chiar cei care dorm cu capul pe cainii morti din Bucuresti, capitala noastra ilustra, care duhneste efectiv a cultura...cu miros de prenandez si noroi inchegat...de la Rusi vine ploaia...
Povesti cu zane si flori aruncate pe o podea jegoasa, unde zanele sunt de fapt prostituate cu 3 copiii acasa pe care nu si-i permit sa ii creasca, pe care i-au facut accidental la varsta de 14 ani, cand au avut primul gang bang cu ocazia zilei de nastere. Da, tripleti, nu are sens, mooooovin' on....
Florile....florile sunt flori, sunt frumoase si ne imbogatesc viata, ne arata ca viata exista si intr-o chestie care nu misca, nu respira, nu are sange sau suflet....asta pentru amatorii de lucruri inutile verzi sau multicolore....mie nu imi plac. Le vars pe podea, le ard cu sange rece si totusi nu ma simt deloc o criminala. ele nu sunt lipsite de ajutor, noi le-am luat privilegiul de a creste in voie, le-am inchis intr-o colivie stupida si le plangem acum de mila...se descurcau ele si singure in mediul lor natural, avand soarele si ploaia si poate o campie intinsa unde sa pralavageasca cu toate rubedeniile lor, pentru cata vreme or vrea. Ce tristi suntem....ce groaznic.
Podeaua nu e nimic altceva decat pamantul de sub picioarele noastre pe care il creem noi din noroiul prin care am trecut in aceasta viata....ma ascund sub pietre acum.

Nu.....

miercuri, 16 septembrie 2009

Castane si capsuni

E greu sa te intorci de unde ai plecat si sa iti dai seama ca nimic nu s-a schimbat. Sa treci printr-un an care iti schimba complet viata, un an in care iti dai seama ca "acasa" nu e usa care se deschide cu cheia pe care o ai la gat. Acasa poate fi parcul unde te-ai plimbat odata si te-ai simtit bine, unde ti-a cazut o castana in cap, locul unde ai baut o bere si ai scuipat seminte pe jos...dar te-ai simtit bine.
Am ajuns aici, nu stiu cum si de ce, dar tu nu te-ai schimbat...tu, orasul meu natal...aceleasi fete plouate si acelasi centru gol intr-o dupa-amiaza de inceput de toamna...trist.
Vreau sa ma intorc acasa, acolo nu sunt doar castane, acolo gasesc capsuni.

miercuri, 24 septembrie 2008

Respiro

Trei sute de ani poti sa stai fara aer, spunea o girafa patata cafea
Un elefant se joaca sfoara, rage un leu grizonat
Trei capre stau la panda, vor sa-o prinda pe iepurea
Si val vartej vin trei vecine cu un bat marcat

Cam asa e lumea astazi, nu pricepi nimic, o lume plina de animale si de mosi cu babe ciudate. O amestecatura de idei si de non-sensuri si mai mari cuprinse de sensuri de nenteles de catre oameni si ascunse in adancimea unei carti aiurea pe care nimeni nu se gandeste sa o citeasca. Trei e un numar magic, poate avem chiar trei vieti de care din pacate nimeni nu shtie sa profite, avem 3 lei in buzunare si ma duc sa imi cumpar o bomboana rea la gust. vin imediat...
Stau si mananc bomboana si ma uit afara pe geam dupa ce am citit un status (ca deh, viata de acum e tehnologie si contact fizic, doar sex, k deh, asta se intelege) k e mijto azi afara. tind sa cred k in momentele in care ma uit eu se innoreaza pentru ca eu nu shtiu ce vede ea acolo, dar eu nu vad nimik. in fond si la urma urmei, nimeni nu vede nimik, oriunde se uita, creierul nostru isi imagineaza totul, completeaza si ne etaleaza niste lucruri ciudate. poate sunt poate nu sunt acolo. nu vreau sa aflu adevarul, la fel k voi pe real, nu ma intereseaza adevarul zanelor ce imi audc curent sau a somalezilor din bec ce fac lumina. Tu le explici eu le dau aripi, adica le arunc pe geam. nu ma intereseaza accesele tale de comoditate unde ti-e lene sa te duci sa aduni lemne sa faci un foc sanatos in mijlocul camerei mele, sa arzi covorul asta nenorocit. Dar cred k ti-am mai zis, nu ma mai trezii din somn k fac urat. am nervi. Am destui cat sa va dau si voua. Sau pot sa fiu egoista, asa cum am invatat in liceu sa fiu si sa nu dau nimanui nimik. Nici nervii nu ii impart cu voi...shhht, peretii au urechi. Mda, 3 pereti au urechi, unu are un pat sa te mai odihnesti. Un pat pe care de abia astept sa il schimb cu unul mai mare si mai bun. Sa imi impart patul cu tine. Meriti? Uitasem totusi ca sunt egoista si nu impart nimik cu nimeni...niciodata...dak eu nu am, o sa moara eventual si capra vecinului, am nevoie doar de timp si de rabdare..si de cianura...da....astept...

Acest post nu a fost recitit si nu il recomand nimanui, sunt doar accese de furie si fragmente de ganduri aruncate in WWW. Poate fi letal :P

marți, 9 septembrie 2008

Sfarsitu lumii, inca odata

Si au zis iar k maine e gata lumea, si de data asta pare mai credibila faza....NE-O FACEM CU MANA NOASTRA :D...nu sunt aia atat de idioti oricum incat sa ne rada pe toti din existenta.
dar....avand in vedere faptul k poate maine o sa mor, mi-am dat seama de lucrurile pe care mereu am vrut sa le fac si nu le-am facut. as considera ziua asta o ocazie pt noi toti sa ne dam seama kt de scurt e timpul nostru pe acest pamant si cat de multe sunt de facut. de ce ne angajam k idiotii sa ne blocam unii pe altii aici, in nimicul asta in care nimeni nu are nimik de facut decat sa stea linistiti pe posterior si sa isi duca o viata calma, linistita si egala cu zero. 
m-am gandit sa incerc sa imi intocmesc o lista a lucrurilor pe care trebuie sa le fac in viata asta inainte sa mor, inainte sa vina un sfarsit al lumii sau sa imi cada o cometa in cap.

- scriu un roman
- vizitez piramidele din Egipt
- ii dau o palma unei persoane pe care nu o suport
- merg pe munte cu Alinus
- merg la Negoiu cu un grup mare de prieteni
- stau la foc si cant la flaut
- dorm sub cerul liber, instelat
- ma duc cu barca pe Marea Neagra
- ma duc la toate petrecerile din facultate
- o sa am un copil
- o sa conduc pe autostrada cu o tigara in mana

si cu toate astea, o lista destul de sumara a lucrurilor pe care vreau sa le fac in viata asta dar nu shtiu dak am  sa apuc...cel putin unele din ele par destul de indepartate si....
oricum...doresc o moarte placuta tuturor